Stresul, alimentaţia nesănătoasă, lipsa mişcării sunt doar câţiva dintre factorii care ne îmbolnăvesc şi ne afectează sănătatea. Medicii spun că în utimii ani a crescut numărul pacienţilor care suferă de afecţiuni cardiologice şi a scăzut pragul vârstei persoanelor care acuză astfel de probleme. Cardio Help este locul în care medicii au grijă de sănătatea inimii dumneavoastră. Aici, monitorizarea bolilor cardiace înseamnă mai mult decât consultaţii şi tratament medicamentos, înseamnă şi preocupare pentru suflet „Acest cabinet a apărut în urmă cu doi ani, din dorinţa de a veni în sprijinul pacienţilor. Din experienţă, am observat că e foarte important felul în care îi tratezi pe oameni. Fiecare pacient este unic, fiecare vine cu anumite probleme, nu numai de sănătate, ci şi probleme sufleteşti, şi aici îşi deschid inima. Practic, am reuşit să îi înţeleg din toate punctele de vedere, ceea ce este un atu pentru că sunt mulţi pacienţi care pleacă din cabinet spunând că se simt deja mai bine“, a spus Laura Bogdan, medic primar cardiolog la Cardio Help.
Cabinetul Cardio Help se adresează pacienţilor de orice vârstă şi dispune, pe lângă pregătirea profesională deosebită, şi de dotări medicale de ultimă generaţie. „Pacienţii noştri au vârste cuprinse între 18 şi 86 de ani şi oferim absolut tot ce se poate în ambulator din punct de vedere al investigaţiilor cardiace, pornind de la banala electrocardiogramă, monitorizare Holter pentru pacienţii care acuză palpitaţii şi pentru cei cu dureri precordiale, monitorizare de tensiune 24 de ore, test de efort pentru cei cu patologie ischemică şi ecocardiografie care poate stabili diagnostice sau permite monitorizarea pacienţilor cu patologii cunoscute. Cabinetul dispune de un ecograf cu doppler color, doppler pulsat, doppler continuu, TISU doppler, de testare la efort, de monitorizare Holter, mapă (monitorizare de tensiune 24 de ore), practic oferă toate serviciile care se pot face în ambulator. Un lucru extrem de important este faptul că avem contract cu Casa de Asigurări de Sănătate“, a adăugat Laura Bogdan, medic primar cardiolog la Cardio Help.
Comentarii recente